31
E doar acel sfarsit, de Alexandru
E doar acel sfirsit…
Ridic spre ceruri capul,
Privesc in sus…astept,
Sa pot sa uit trecutul
Ce-mi furnica prin piept.
Si scriu incet, purtat de ginduri
Si-ti scriu anume tie,
Sa creada sufletu-mi prin rinduri
Ca am sfirshit c-o poezie.
Dar nu incerc doar poeziei,
Sa-i pun acum sfirshit -
Trecutului si amintirii
Ce m-au inadushit…
Nu vreau sa scriu, nu sunt poet
Dar sufletul tot cere inca
Spre foaie pixul sa-l indrept
Ca altfel – o sa plinga!!!
Si iata ca prin rima
Incet se tot desprind
A unui inger ce suspina
Din aripi albe, pene de argint.
Si iata ca aceasta rima
Distruge-un demon nencetat
Pentru-a ‘ngropa durerea lina
Acelui inger insetat.
Acuma-s om si tu, si eu,
Acuma ard in flacari:
Iubire, lacrimi, Eul meu,
Fiori atinsi la apogeu.
Si se formeaza drept o ceatsa,
Prin care trec si nu-nteleg…
Unde e moarte, unde-i viata?
Impulsul este doar sa merg.
Dar ferm, deschis, cu capul sus
Decid sa uit, sa nemicesc…
Un gind…sa stiu ca doarme dus,
Gindul la tine sa-l strivesc.
Si astazi am sa stau plingind
Si am sa vad cum arde
O carte ‘ntreaga, rind cu rind,
Si sufletu-mi va arde.
Si-au sa dispara in pustiu
Firavul inger ce-ai creat
Si demonul ce nu-l mai stiu,
Poetul, totul – cade in neant.
Nu vreau sa te-ntristez,
N-as vrea nici sa te bucur,
Ci doar sa plec si sa visez,
Trecind prin lume singur.
Ma mint singur pe mine,
Lipsit sunt de motiv
Si-mi furnica usor prin vine
Calmant de singe milostiv!!!
Am ars poetul cu aceste versuri
Si demonul si-acele poezii
Si ingerul si ultimele ginduri
Ce-mi tot spuneau ca-i sa revii.
Aceasta-i ultima mea strofa
Acesta-i fulgerul cumplit
Este o mica catastrofa
E doar…acel sfirsit!
