5
Presimţământ, de Boris Ioachim
Ştiu, vorbelor rostite, noi le sorbim parfumul
Şi ne şoptim cuvinte, duioase, cu duiumul –
Dar îndărăt de vorbe, atent meşteşugite,
Ascundem, fără noimă, minciuni abia ghicite.
Şi ne iubim, s-ar spune, ca doi adolescenţi…
Şi-n suflet, unu-n altul, mereu suntem prezenţi,
Că sunt al tău, fierbinte, rosteşte glasul meu –
Şi glasul tău răspunde că-n veci voi fi al tău…
Dar undeva se simte o notă sunând fals
Şi des păşim pe-alături, într-al iubirii vals;
Şi atunci când despărţirii îi va veni sorocul –
Zadarnic încerca-vom să dregem busuiocul.
Iubirea nu se spune, iubirea nu se scrie –
Iubirea-i o tăcere, născând melancolie,
Căci vorbele – sunt vorbe, oricât ar fi de dulci –
Iubirea se încheagă dintr-ai tristeţii fulgi.
Deci vorbe mai puţine, dar limpezi, să rostim
Şi că suntem vremelnici, mereu să ne-amintim…
C-altfel, când despărţirii îi va sosi sorocul –
Zadarnic mai cerca-vom să dregem busuiocul.
