5
Corp de femeie, de Daniel Aurelian Rădulescu
În primul rând, este simbolul…
Eteric, diafanul… e dorința.
Apoi e material, adică ființa;
Doar EA, le poate combina… își face rolul.
E-n, gesturi, cu mișcări unduietoare,
Cu șarmul de gheișă, sau de mim…
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte, doar atingere de boare.
Este-o privire fatalmente adâncă…
Prin iris poți intra în făgaș de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îți este scris;
Poți colinda prin timp, de ieri sau… încă.
E părul lung, oricum mai lung, și moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou…
Te poți juca cu el, de îi ești erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.
E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiți înfermecat- le-ai vrea lipite…
Te zbați între real, și-între ispite
Să le atingi, să simți miere de floare.
Sprâncene-s arce de subânțeles
Ce-și schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.
Ovalul feței-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipește, îngrijit, de creme fine;
Cu el te încântă și cu el te ține.
Ea-i pururi nouă zi… a ta, de calendar.
Bărbia-i fină, și i-o urmărești
Cum mișcă de cuvinte de nectar…
Îți vine s-o săruți, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerșești.
Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram,
Și ocazia îți dă să-i faci… pereche.
Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aștri și pământ d’esențe-
Tot el discerne vrute existențe;
E și simț practic, știe neștiutul.
Suavul gât prelung, mereu subțire,
E loc de nu-ți permite s-o rănești;
De aici îi vin silabe îngerești,
Și-i loc, să-i lași amprente de iubire.
Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguști, nu-i loc de vis;
-Îi atingi… doar de-i oferi ce i-ai promis,
-Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.
De bustu-n ”V” de literă , te încânți;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârșind în mijlocul de pietate,
Și-n el simți suflet… inimă, ce-o cânți.
Pe sânii fermecați pentru creații,
Din sfârc de roze cu pistil să bei;
Nu vrei să știi- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îți pierzi în incantații.
La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mișcătoare,
E locul preferat de ascultare,
A celui ce-și câștigă dreptul printre lumi.
Ce coapse, cu volupt, în brațe ai ține,
Cu ovalele-i de liră, fără coardă…
Buze fierbinți pui pielii, făr’ s-o ardă;
Umplând-o de sărut… pierzându-te pe tine.
Cobori spre gambe suple, ca de zbor,
Genunchi și glezne fine de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită…
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.
Contemplul maxim, e locul de plăcere…
De te dorești în trup să-i fi un ”plug”
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea, să ”mori”, și-i loc de înviere.
Ea e himera, cea dorită de milenii…
Esență a vieții, ea, o poartă, o dă, o naște.
Noi toți suntem ai ei, este eternul Paște;
Renaște, simț și fizic, este sursa… de vedenii !!
08.06.2010
